MUZEUL MUREȘENILOR

PROGRAME DE PEDAGOGIE MUZEALĂ

Joc, comunicare, învăţare

Programul de educație muzeală se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani și cuprinde mai multe module: „Mituri și legende despre Brașov”, „Descoperă Brașovul la pas”, desen, pictură, colaj, modelaj în lut, jocuri logice interactive, vizionări de filme documentare.

Activităţile propuse se doresc a fi o alterantivă pentru petrecerea timpului liber, dar şi o metodă inedită de a învăţa lucruri noi, în care copiii să-şi folosească imaginaţia.


Coordonator: Ovidiu-Constantin Savu
Tel. 0268-477864

Vacanța artelor la muzeu

Atelierele din cadrul acestui program își propun promovarea patrimoniului muzeal prin activități ce se desfășoară în timpul vacanțelor școlare.

Coordonator: Ovidiu-Constantin Savu
Tel. 0268-477864

Image
Image

Copiii restauratori și conservatori

Programul oferă informații despre ce este un muzeu și care sunt funcțiile acestuia, punându-se accent pe funcția de conservare și restaurare a bunurilor culturale, importanța documentelor deținute de muzee, importanţa restaurării şi modalităţile de restaurare folosind ca exemplu un calendar restaurat, precum și un scurt istoric al suporturilor de scris.
Elevii vor deteriora și vor restaura fotocopii realizate după documente din arhiva muzeului.

La final se face o vizită în arhiva muzeului unde copiii văd concret modul de păstrare şi depozitare a documentelor.

Coordonator: Lorena Domocos
Tel. 0268-477864

Poveștile Gazetei

Programul de educație muzeală cuprinde mai multe module: istoria ziarului brașovean Gazeta de Transilvania/Gazeta Transilvaniei, evoluția publicității cu studiu de caz machete publicitare din ziarul Gazeta de Transilvania/Gazeta Transilvaniei.
Elevii transcriu din caractere chirilice în limbaj contemporan articole de presă publicate în ziar în primul an de apariție, 1838, realizează propriile machete și spoturi publicitare pentru cei trei actori media de astăzi (ziar, radio și televiziune).

Coordonator: Marinela-Loredana Barna
Tel. 0268-477864

play-button.svg
play-button.svg

Dinastia Mureșenilor

Programul de educație muzeală cuprinde mai multe module: ateliere dedicate personalităților familiei Mureșianu și un atelier dedicat istoriei costumului în secolul al XIX-lea.

Coordonator: Marinela-Loredana Barna
Tel. 0268-477864

Serviciile poștale – trecut și prezent

Atelierul își propune familiarizarea elevilor cu istoria serviciilor poștale de-a lungul timpului și a poștei brașovene.

Coordonator: Marinela-Loredana Barna
Tel. 0268-477864

Image
Image

Mic şi Mare la Muzeu

Programul de educație muzeală cuprinde mai multe module: ateliere dedicate copiilor, părinţilor şi bunicilor în care povestea familiei Mureșianu este spusă participanţilor prin intermediul obiectelor pe care le pot confecţiona din diverse materiale, un atelier despre apariţia şi evoluţia scrisului urmat de o probă practică în care copiii pot „exersa”, pe diverse materiale, însemne din scrierea cuneiformă şi cea egipteană – Povestea scrisului, ateliere de confecționat litere – Alfabetul vesel.

Atelierul se adresează categoriilor de vârstă: 4-8 ani și 8-18 ani.

Coordonator: Bianca Luminița Micu
Tel. 0268-477864.

Cursuri de dans de societate ROMANA

Programul constă în derularea unui curs de dans cu o grupă de elevi, în cadrul școlii partenere, timp de 3 luni, sub îndrumarea unui instructor de dans, aceștia își vor însuși cunoștințe istorice, teoretice și practice privitoare la dansul de societate ROMANA. Cursul se va încheia cu un eveniment public final.
La începerea cursului, specialiștii muzeului vor face o prezentare interactivă cu istoricul dansului. Se va constitui o grupă formată din minim 8 perechi de elevi care, timp de 3 luni, de două ori pe săptămână, sub îndrumarea unui coregraf, vor învăța să danseze ROMANA.
Cursul se va încheia cu un eveniment public în care vor dansa ROMANA toți cei 16 elevi beneficiari direcți. Fiecare participant va primi un caiet cu informații despre istoria dansului și o diplomă de absolvire a cursului.

Coordonator: Cristina Seitz
Tel. 0268-477864

Image
play-button.svg

Atelier de linogravură

Promovarea, cultivarea și educarea tinerilor prin intermediul artelor vizuale.Tehnica constă în săparea, incizarea, perforarea sau obturarea prin diverse procedee fizice a unei suprafețe de regulă plane, în vederea imprimării și multiplicării ulterioare a imaginii, fie pentru obținerea unui obiect artistic de sine stătător.

Coordonator: Alina Ioana Borcan
Tel. 0268-477864

play-button.svg

Educație incluzivă

Atelierele își propun integrarea și facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități la instituțiile de cultură și educație.

Coordonator: Ovidiu-Constantin Savu
Tel. 0268-477864

Image

Adresa

Casa Mureşenilor
Piaţa Sfatului nr. 25, Braşov – România

Contact

Tel: +40 268477864

E-mail: casa.muresenilor@gmail.com